”Test Events”, Jocurile Europene 2015 – GIMNAȘTII NOȘTRI DE TREI ORI PE PODIUM

Gimnastica și-a încheiat evoluțiile din ”avan-premiera” primei ediții a Jocurilor Europene (12-28 iunie), la Baku, în Arena Națională de Gimnastică fiind prezenți 133 de sportivi din 22 de țări, în cadrul unui program cu un format nou, care a inclus toate cele cinci discipline (artistică – masculin și feminin, aerobică, ritmică, acrobatică, trampoline). În competiție s-au aflat și gimnaștii noștri, la aerobic și artistică masculin, la finalul întrecerilor consemnând victoria la grupLavinia Pananete, Bianca Gorgovan, Lucian Săvulescu, Gabriel Bocșer și Dacian Barna – și locul secund perechiLavinia Panaete, Dacian Barna -, precum și locul 3 ocupat de  Laurențiu Nistor la bară, in finalele pe aparate mai fiind și Daniel Rădeanu (locul 5 la sărituri și 6 la cal, inele, bară).

Gimnastica aerobică va fi prezentă în Programul Jocurilor cu două categorii – grup și perechi -, în cadrul cărora gimnaștii noștri s-au afirmat prin prestații foarte valoroase la marile întreceri internaționale. Nici de această dată nu au făcut excepție, grupul alcătuit din Lavinia Pananete, Bianca Gorgovan, Lucian Săvulescu, Gabriel Bocșer și Dacian Barna, în schimbare de componență față de anul trecut, a dominat competiția și în calificări, și în finală, impunându-se detașat în fața Spaniei și Azerbaidjanului. Comportare foarte bună și la perechi, cu Lavinia Panaete și Dacian Barna pe poziția secundă, după multiplii campioni Sara Moreno și Vicente Lli Lloris (Spania), mult mai experimentați decât gimnaștii noștri, locul al 3-lea revenind gazdelor.

Gimnastica artistică a pus punct prezenței la Baku, pentru acest ”test event” cu finalele pe aparate, Laurențiu Nistor și Daniel Rădeanu fiind prezenți în patru finale, rezultatul cel mai bun aparținând lui Laurențiu Nistor, care a încheiat pe locul 3 la bară, cu 13.500 (5.2 / 8.300), el urcând de pe locul 7 al calificărilor, în timp ce Daniel Rădeanu a terminat pe 6, cu 12.966 (4.9 / 8.066), aparatul fiind revendicat de Oleg Stepko (Azerbaidjan), cu 14.200.

La Baku, au fost prezente și Alina Drăgan, membră a CT UEG (a 6-a de la stânga la dreapta), președinta Juriului, precum și Mariana Mezei (a 3-a de la stânga), arbitră

De asemenea, Daniel Rădeanu a mai fost prezent în alte trei finale ocupând locul 5 (sărituri) și 6 (cal, inele). La sărituri, după poziția a 3-a în calificări, Daniel Rădeanu nu a reușit să rămână pe podium, cuborând două trepte, având în final 13.299 (5.6 / 7.666 / 13.666 și 4.4 / 8.833 / 13.233), Victoria aparținând lui Ferhat Arhan (Turcia), cu 14.433, deși a fost singurul gymnast penalizat (0.1) la fiecare execuție.  La cal, a rămas pe același loc din calificări, de data aceasta cu 12.366 (5.1 / 7.266), la peste două puncte de al 5-lea clasat, în timp ce, plecat de pe locul 9 al calificărilor la inele, a încheiat pe 6 în finală, cu 13.066 (4.6 / 8.466), ambele aparate fiind câștigate de Oleg Stepko, cu 14.933, respective 14.466.
Referindu-se la competiție, Pierce O’Callaghan, director sport – Baku 2015, spunea: ”Îi felicit pe toți cei aflați pe podium și sper să îi vedem, din nou, în iunie repetând succesul de acum…”, la rândul său Georges Guelzec, președintele UEG, declarând: ”Acest eveniment a marcat o importantă bornă pe drumul unei competiții a gimnasticii ce se anunță palpitantă la prima ediție a Jocurilor Europene. Concursul a marcat, de asemenea, un nou format competițional, combinând cele cinci discipline într-un singur concurs, bazat pe sistemul alternaței…

Pentru mai multe amănunte, click aici: AEROBIC – Rezultate, ARTISTICA – Rezultate

Foto: BAKU 2015