132 DE MICI GIMNASTE DIN 14 CLUBURI S-AU INTRECUT ÎN “CUPA ANDREEA RĂDUCAN”

În sala de sport a Colegiului Tehnic „Alexandru Ion Cuza” din Bârlad a avut loc Cupa „Andreea Răducan”, a VII-a ediție a acestei competiții devenită tradițională, organizată de Clubul Școlar Sportiv (CSS) Bârlad, cu implicarea Andreei Răducan, multiplă campioană olimpică, la care au participat 132 de gimnaste de la 14 cluburi din țară: CSS Focșani, CSS Buzău, CSS Steaua București, Dinamo București, Farul Constanța, CSS Constanța, SCM Bacău, CSS Sibiu, CSS Galați, CSS Viitorul Cluj, CSS Dinamo București,  Steaua București, CSNC Onești și CSS Bârlad.
Ediția 2017 a Cupei «Andreea Răducan» s-a desfășurat desfășura pe parcursul a două zile, ca urmare a numărului mare de copii înscriși, în prima zi evoluând gimnastele de nivel I (9 ani), iar în cea de a doua au intrat în concurs sportivele  de nivel II (10 ani).
A fost un excelent prilej pentru micile gimnaste bârlădene  să-și afirme buna pregătire, ele dominând întrecerile la mai toate categoriile, în prim-plan fiind Ioana Claudia Bălan, Anastasia Balaur, Bianca Balan, Lorena Popa  sau Roberta Furcoi. În același timp, trebuie evidențiate și  Delia Ivanciu (CSS 1 Constanța),  Cătălina Munteanu (CSSG Focșani), Crina Tudor (Steaua București), Bianca Visovan (Farul Constanța), Raisa Chivu (CSS G Focșani), Bianca Visovan (Farul Constanța), Alexia Vânoagă (Farul Constanța), Teodora Stoian (CSS 1 Constanța), Ana Maria Stanciu (CSS Buzău), Ela Oprea (Dinamo București), Roberta Radu (Dinamo București), Ștefania Calitu (Dinamo București, Denisa Cioc (CSS 1 Constanța),  Daria Iacob (CSM Bacău), Mara Matei (CS Petrolul Ploiești),  Adelina Alexandru (CSS Galați),care s-au aflat pe, la rândul lor, pe podium.

De notat că și în competiția pe echipe cele mai bune au fost fetele de la CSS Bârlad, urmate de CSS 1 Constanța și CSS G Focșani – la Nivel 1 și de Dinamo București  și CSS 1 Constanța – Nivel 2.
Mă bucur că am reușit să deschidem împreună o ușă, de fapt, să deschidem drumul pentru alte concursuri private. Suntem deschizători de drumuri. Am început în 2011 să organizăm această competiție, cu participarea a doar 40 de sportive. Încet, încet, de la an la an, am reușit să implicăm mai multe cluburi, iar competiția a devenit una foarte cunoscută pe plan național. După Cupa „Andreea Răducan” au apărut și alte competiții, precum Cupa „Nadia Comăneci” sau „Țară, țară, vrem campioane”. Sunt competiții care promovează gimnastica în rândul copiilor și, de asemenea, sunt competiții care au rolul de a căli gimnastele, de mici, pentru competițiile importante la care vor participa. În competiții emoțiile trebuie stăpânite, iar Cupa «Andreea Răducan» este un concurs în care gimnastele învață să își stăpânească emoțiile”, a declarat Andreea Răducan.
Andreea Răducan  a ținut să mulțumească Federației Române de Gimnastică, implicată în organizarea competiției, dar și sponsorilor, pe care i-a numit „prieteni ai gimnasticii, care se implică în educația sportivă a copiilor”.

Rezultate – Nivelul 1
Echipe: 1. CSS Bârlad, 2. CSS 1 Constanța, 3. CSS G Focșani
Individual compus: 1. Ioana Balan (CSS Bârlad), 2. Cătălina Munteanu (CSS G Focșani), 3. Anastasia Balaur (CSS Bârlad)
Sărituri: 1. Anastasia Balaur (CSS Bârlad), 2. Bianca Balan (CSS Bârlad), 3. Crina Tudor (CSA Steaua București) și Raisa Chivu (CSS G Focșani)
Paralele: 1. Lorena Popa (CSS Bârlad), Cătălina Munteanu (CSS G Focșani), Crina Tudor (CSA Steaua București) și Bianca Visovan (CS Farul Constanța)
Bârnă: 1. Delia Ivanciu (CSS 1 Constanța), 2. Cătălina Munteanu (CSS G Focșani), 3. Raisa Chivu (CSS G Focșani) și Ioana Balan (CSS Bârlad)
Sol: 1. Ioana Balan (CSS Bârlad), 2. Alexia Vânoagă (CS Farul Constanța), Teodora Stoian (CSS 1 Constanța) și Ana Maria Stanciu (CSS Buzău)

Rezultate, Nivelul 2
Echipe: 1. CSS Bârlad, 2. Dinamo București, 3. CSS 1 Constanța
Individual compus: 1. Ela Oprea (Dinamo București),  Amalia Puflea (CSS Bârlad), Roberta Furcoi (CSS Bârlad)
Sărituri: 1. Amalia Puflea (CSS Bârlad), Ela Oprea (Dinamo București), Roberta Radu (Dinamo București)
Paralele: 1. Amalia Puflea (CSS Bârlad) și Ela Oprea (Dinamo București), 3.  Ștefania Calitu (Dinamo București) și Denisa Cioc (CSS 1 Constanța)
Bârnă: 1. Amalia Puflea (CSS Bârlad), 2. Ela Oprea (Dinamo București), 3. Daria Iacob (CSM Bacău)
Sol: 1. Ela Oprea (Dinamo București), 2. Mara Matei (Petrolul Ploiești), Roberta Furcoi (CSS Bârlad) și Adelina Alexandru (CSS Galați).