Biografii-M


MAGDA, SILVIU (1932), n. in com. Bacai, jud. Alba. Absolvent al ICF, promotia 1955. A facut parte din lotul national (1957 – 1961). Antrenor al sectiei de gimnastica la Steaua, cu a carei echipa a castigat Campioatul National. Antrenor al lotului national si timp de ani antrenor federal (1973 – 1983). A format si a contribuit la consacrarea unor gimnasti de elita. In paralel a desfasurat activitate didactica, fiind sef de lucrari la Catedra de Gimnastica a ANEFS. A semnat 10 lucrari editate de Editura „Sport-Turism”, dintre care amintim: Manual Gimnastica (1982), Gimnastica acrobatica (1984), Gimnastica zilnica pentru barbati (1983), Sanatate, forta, frumusete (1985). Maestru al sportului.

MARINESCU, ALEXANDRA (1982), n. la Bucuresti. Eleva a Liceului cu Program de Educatie Fizica din Deva. Legitimata la CS „Triumf’ din Bucuresti, unde ia avut antrenori pe Manuela si Benone Pereteanu, M. Bors si V. Grecu. La lotul national de junioare s-a pregatit Eliza Stoica, B. Pereteanu si S. Gal, iar la cel de senioare cu Octavian Bellu. S-a afirmat la C.E. de junioare din 1994, unde a cucerit doua titluri (individual compus si barna) si o medalie de bronz la sol, iar in 1996, doau titluri europene (individual compus, barna), una de argint (paralele) si una de bronz (sol). In 1995, titlu mondial la senioare, cu echipa.  In 1996, la Porto Rico, argint la barna, la C.M., si bronz cu echipa la J.O. Atlanta. La CM din 1997, aur cu echipa. Maestra emerita a sportului. Distinsa cu Cricea Nationala „Serviciu Credincios”, clasa a III-a.

MARANDUCA (NICOLAI), DANIELA (1976), n. la Constanta. Clubul Farul Constanta. A practicat gimnastica artistica si aerobica, la cea din urma avand cele mai bune rezultate. Pe parcursul carierei a obtinut 9 medalii mondiale si europene (6 aur, 2 argint, 1 bronz).  A inceput gimnasica la 6 ani, la Farul Constanta. In 1991 devine prima gimnasta a clubului selectionata in lotul national. In 1993, termina pe locul 3 la Internationalele Romaniei, dupa Lavinia Milosovici si Liudmila Stovbchataya. Se accidenteaza si revine in lot in 1994, care ramane un an bun pentru ea. Castiga mai multe medalii la competitii minore, dar participa la Campionatele Mondiale din 1994, contribuind la obtinerea medaliei de aur la echipe. A fost votata, de catre jurnalisti, cea mai frumoasa gimnasta a competitiei. Se retrage de la artistic, revine la Constanta si trece la aerobic, participand la spectacolele trupei Aeros. In 1999 este selectionata in lotul national, antrenor Marcela Fumea. Pe parcursul carierei a castigat 2 titluri mondiale (2002, 2004) si trei continentale (1999, 2001, 2003), precum si un bronz mondial si 2 argint european (2001, 2003). S-a retras in 2005. Casatorita cu colegul de echipa Remus Nicolai. In 2007 au deschis un club de gimnastica la Constanta

MILOSOVICI, LAVINIA (1976), n. la Lugoj. Reprezentanta a gimnasticii romanesti si mondiale, cu merite deosebite. Facultatea de Educatie Fizica a Universitatii din Timisoara. A inceput activitatea la CSS din Lugoj, apoi la CSS „Cetate” Deva. La club s-a pregatit cu antrenorii P. Sebu si Mirela Sucala-Dicu, iar la lotul national cu O. Bellu, Maria Bitang, N. Forminte si T. Ponoran. Incepe activitatea competitionala la varsta de 10 ani. In cei peste 6 ani de activitate in loturile nationale a realizat o cariera sportiva de exceptie, participand la trei CE de juniori si seniori, sapte CM si la doua editii ale JO, la care a obtinut 29 de medalii, din care 13 de aur. Detinatoare a numeroase titluri de campioana nationala, castigatoare a unui mare numar de campionate si concursuri internationale de gimnastica, organizate pe toate meridianele lumii. Debuteaza in competitiile internationale oficiale in 1991, la CE de juniori, unde castiga 2 medalii de aur, la sol si sarituri si una de argint la barna. Tot in 1991, participa la CM de seniori de la Indianapolis (SUA), cucerind medalia de aur si primul sau titlu mondial la sarituri, precum si 2 medalii de bronz, la barna si in proba pe echipe. Dupa acest debut deosebit devine una dintre gimnastele de baza din noua generatie, care a mentinut valoarea inalta a gimnasticii romanesti pe plan international. In 1992, la CM de la Paris, castiga locul I la paralele, in 1993 la CM de la Birmingham locul I la barna si medalia de argint la sarituri. A facut parte din echipa care, la CM organizat separat pentru aceasta proba, la Dortmund in 1994, a cucerit medalia de aur si un nou titlu mondial pentru Romania. La CM pentru probele individuale de la Brisbane, a obtinut 2 locuri secunde, la individual compus si sol, si o medalie de bronz la sarituri. In 1995, campioana mondiala cu echipa la Sabae (Japonia), unde mai castiga si o medalie de bronz la individual compus, iar la CM din 1996 de la San Juan (Porto Rico), medalie de bronz la sol. La CE din 1994, cucereste titlul continental cu echipa si in proba de sarituri, argint la sol si bronz la barna, iar in 1996, doua titluri europene, echipe si sol, si o medalie de bronz la individual compus. Straluceste la JO din 1992, unde se impune prin cele 2 titluri de campioana olimpica, la sol (toti arbitri i-au acordat nota 10) si la sarituri, o medalie de bronz la individual compus si una de argint cu echipa, fiind considerata o adevarata stea a olimpiadei barceloneze. La JO de la Atlanta din 1996, in conditii de concurenta deosebit de dure, aduce o contributie insemnata la mentinerea echipei in plutonul fruntas, prin medalia de bronz obtinuta, la care se adauga bronzul la individual compus. A fost declarata cea mai buna sportiva a Romaniei in 1992, 1993 si 1995. In Codul de punctaj al FIG, un element tehnic la barna ii poarta numele – urcare Milosovici (rondad salt grupat inapoi cu revenire in pozitia calare). Maestra emerita a sportului. S-a retras din activitatea competitionala oficiala dupa JO din 1996. In anul 2000, i s-a conferit Ordinul national „Pentru Merit”, in grad de ofiter.

MOCEANU, GHEORGHE (1831-1909), n. in corn. Orman, fostul jud. Somes. Dupa ce a terminat Seminarul din Blaj, a dat un alt curs vietii sale, optand pentru profesia de maestru de gimnastica. Stabilindu-se la Cluj, a predat gimnastica la liceele confesionale catolic, reformat si unitarian. In 1862, incurajat de istoricul V. A. Ureche si de generalii Emanoil Florescu si dr. Carol Davila, vine la Bucuresti si, prin examen, ocupa postul de maestru de gimnastica si scrima la liceele „Matei Basarab”, „Sf. Sava” si „Sf. Gheorghe”. Preda aceleasi discipline la Scoala Militara de Ofiteri si la Societatea Romana de Arme, Gimnastica si Dare la Semn din Bucuresti, unde va forma peste 40 de maestri pentru scolile statului. Pe langa gimnastica si alte discipline sportive, a mai predat dansurile populare. Concomitent cu stralucita sa cariera didactica si organizatorica in domeniul gimnasticii, dansurilor populare, inotului, tirului, patinajului, el a elaborat mai multe lucrari menite sa-i fundamenteze si sa-i propage ideile si materializarea lor: Cartea de gimnastica cu figuri in text (1869) – cu prefata de B. P. Hasdeu; Istoria, anatomia si igiena gimnasticii (1887); Scoala de patinaj si inot (1892); Cartea de gimnastica pentru uzul scolilor primare si secundare de fete (1882); Gimnastica populara si rationala pentru uzul scolilor primare, secundare si superioare, semnata in colaborare cu N. Velescu (1887); Memorii asupra gimnasticii si calatoriilor mele in Europa, Asia, Africa si America (1895). Este considerat, pe drept cuvant, promotorul gimnasticii si dansurilor populare in scoala romaneasca. Despre personalitatea si realizarile in domeniul educatiei fizice si sportului scrie elogios Nicolae Iorga, in cartea sa „Oameni care au fost”, numindu-1 „Gimnasticu Moceanu”.

MOLDOVAN, CLAUDIU CRISTIAN (1974), n. la Targu Mures. Profesor de educatie fizica, absolvent al ANEFS. Maestru emerit al sportului la gimnastica aerobica. Initial, a practicat gimnastica artistica (obtinand categoria I de clasificare si local 3 CN pe echipe), de unde a trecut la gimnastica aerobica. Este legitimat la CSU ANEFS. Participand, in premiera, la CM de gimnastica aerobica din 1995, de la Paris – Bercy, a cucerit medalia de argint in proba de trio, alaturi de A. Nezezon si Cl. Varlam. In aceeasi formatie, trio-ul romanesc s-a impus si la urmatoarele CM, in 1996 la Haga si in 1997 la Perth (Australia), cucerind 2 medalii de aur, iar la editia din 1998, de la Catania (Italia), medalia de argint la trio, cu Dorel Mois si Claudiu Varlam. La CM din 1999 (Hanovra), obtine medalia de bronz, tot in proba de trio, impreuna cu Remus Nicolai si Gh. Mois. La prima participare la CE din 1999, cucereste medalia de aur la trio si pe cea de bronz la solo. La CM de la Riesa, din anul 2000, devine campion mondial in proba de trio, impreuna cu Remus Nicolai si Gh. Mois, iar in proba de solo castiga medalia de bronz. Pregatirea si compozitiile, in concordanta cu cerintele noului cod de punctaj, au fost asigurate de antrenorii Marcela Fumea si Gabriel Popescu, asistati de experimentata specialista, prof. Gineta Stoenescu. Antrenor de gimnastica sportiva fete, in 1994 la Clubul Sportiv Scolar 2 din Bucuresti, pana in 2001, apoi pana in 2005 a antrenenat fetele de la CSS 7 Dimano Bucuresti. Alaturi de sotia sa, Lacramioara, este antrenor la Centrul National Olimpic de Pregatire a junioarelor din Onesti. In anul 2000, au evoluat in spectacolul sustinut in fata a doua milioane de spectatori, pe o scena asezata in aer liber, cu ocazia intalnirii Papei Ioan Paul al II-lea cu tinerii din Italia. Au prezentat liniei de sport a casei de moda Zegna, in 2001, in Italia si Spania. In anul 2000, a fost ales in Comisia de sportivi a FIG pe perioada 2001 – 2004. Tot in anul 2000, i s-a conferit Medalia Nationala „Pentru Merit”, clasa I.

MORARIU, ALBIN (1905 – 1974), n. la Kosice, in Slovacia, intr-o familie de romani originari din Ardeal. Inainte de a se stabili, in 1919, la Cluj, el si cei trei frati ai sai au facut parte din organizatia „Sokolilor”, care le-a stimulat pasiunea pentru gimnastica. Ulterior s-a antrenat si perfectionat in cadrul asociatiei Angajatilor Comerciali, pentru care a concurat la traditionalele intreceri sportive scolare de la Blaj (1922-1923), Cluj, Cristuru Secuiesc, Belgrad, Praga. La initiativa prof. Iuliu Hatieganu, va participa la un lung turneu de demonstratii sustinute in orasele ardelene, alaturi de Istvan Pelle, campionul olimpic de gimnastica (Los Angeles, 1932), si de A. Vandor, campionul Ungariei. Exercitiile lui, mai ales cele executate la inele, au egalat maiestria campionului olimpic. Satisfactia consacrarii in elita sportiva a timpului i-o va oferi pregatirea si conducerea echipelor masculine si feminine de tenis de masa ale tarii, castigatoare ale medaliilor de argint, la CM de la Praga (1936), si de bronz, la CM din 1939. A fost un bun patinator, inotator si saritor de la trambulina. In paralel cu activitatile competitionale, fiind unul dintre colaboratorii prof. Iuliu Hatieganu, si-a consacrat eforturile si energia demersurilor de stimulare a educatiei fizice si sportului in lumea satelor, considerandu-le ca surse ale regenerarii morale, spirituale si fizice a populatiei rurale. In acest sens, a infiintat, in 1928, AS „Soimii Carpatilor”, al carei presedinte a fost ales prof. Iuliu Hatieganu. Succesele obtinute de formatiile taranesti la serbarile anuale organizate de ASTRA, la serbarile din Bucuresti, precum si la demonstratiile sokolilor de la Praga (1938) i-au conferit notorietate publica. Alaturi de acelasi mare animator care a fost prof. Iuliu Hatieganu, a construit si amenajat pentru studentii Universitatii din Cluj, in 1928, „Parcul Sportiv”, unic in Europa, ale carui fotografii si schite vor primi, la Congresul Preolimpic al Muzeelor, in 1936, medalia de bronz. Publica, in anii 1968 si 1969, doua lucrari cu caracter istoric si memorialistic: „50 de ani de sport” si „Iuliu Hatieganu si ideea educatiei fizice in Romania”. Pentru activitatea sa prodigioasa a fost distins, intre altele, cu titlul de Maestru emerit al sportului.