C.M. 2014: CRISTIAN BĂȚAGĂ, locul 19, în finala la individual compus. KOHEI UCHIMURA, performanță istorică: al 5-lea titlu consecutiv. VINERI, finala fetelor

NANNING, 9 octombrie 2014. Corespondență specială de la EMANUEL FÂNTÂNEANU
S-a scris încă o pagină în istoria Campionatelor Mondiale și a ediției cu numărul 45: finala la individual compus masculin. 160 de gimnaști au fost la startul calificărilor, 24 au obținut dreptul de a-și disputa medaliile, iar 3 au urcat pe podium  în frunte cu japonezul Kohei Uchimura, cel care a obținut cel de al 5-lea titlu consecutiv, performanță unică în istoria de 111 a întrecerilor mondiale ale gimnasticii, o reușită care va rămâne de neegalat până la apariția unui nou ”fenomen”, o situație greu, dacă nu imposibil, de cuantificat în timp. Au fost în finală, alături de Kohei Uchimura, și alte nume grele ale gimnasticii mondiale, care și-au pus amprenta pe un spectacol sportiv de înaltă clasă, pe merit aplaudat de miile de spectatoti din sală. Între cei 24 de finaliști s-a aflat și Cristian Bățagă, la prima sa prezență într-o finală mondială, încheiat pe locul 19, un rezultat mai mult decât notabil pentru campionul nostru, având în vedere standardele concursului.

Rotația 1. Cristian Bățagă – la sărituri. 14.566 (5.6 / 8.966), notă ce avea să-l plaseze pe locul 14.
Cele mai mari note aveau să fie obținute de Kohei Uchimura 15.633 (6.0 / 9.633), Oleg Verniaev (Ucraina) 15.400 (6.0 / 9.400) și Max Whitlock (M. Britanie) 15.366 (6.0 / 9.366).
Total 14.466, Cristian Bățagă – locul 16, după Rotația 1.

Rotația 2. Cristian Bățagă la paralele. 14.133 (5.8 / 8.333), notă ce l-a situat pe locul 20 în ierarhia aparatului.
Cele mai bune prestații le-au avut Oleg Verniaev 16.033 (6.9 / 9.133), Yusuke Tanaka (Japonia) 15.833 (6.6 / 9.283), Deng Shudi (China) 15.700 (7.1 / 8.600), în timp ce Kohei Uchimura 15.200 (6.5 / 8.700) și locul 9.
Total: 28.633, Cristian Bățagă – locul 17, după Rotația 2. Kohei Uchimura trece la conducere în clasamentul general.

Rotația 3. Cristian Bățagă la bară. 13.366 (5.7 / 7.666), notă de locul 22.
Primele trei locuri: Yusuke Tanaka 15.500 (7.1 / 8.400), Jossimar Calvo Moreno (Columbia) 15.233 (7.2 / 8.033), Kohei Uchimura 15.233 (6.9/ 8.333).
Total: 42.065, Cristian Bățagă – locul 21 după Rotația 3.

Rotația 4. Cristian Bățagă la sol. 14.566 (6.1 / 8.466) și locul 15 pe aparat.
Cele mai bune evoluții: Kohei Uchimura 15.766 (6.6 / 9.166), Max Whitlock 15.466 (6.7 / 8.766), Cheng Ran și Deng Shudi 15.300 (6.7 / 8.600).
Total: 56.631, Cristian Bățagă – locul 21 după Rotația 4.

Rotația 5. Cristian Bățagă la cal. 14.100 (6.2 / 7.900) și locul 17.
Cei mai buni: Max Whitlk 16.000 (7.4 / 8.600), Cyril Tommasone (Franța) 15.666 (6.9 / 8.766), Andrei Likhovitki (Belarus) 15.333 (6.5 / 8.833)… 5. Kohei Uchimura 15.133 (6.2 / 8.933).
Total: 70.799, Cristan Bățagă – locul 19 după Rotația 5.

Rotația 6. Cristian Bățagă la inele. 14.466 (6.3 / 8.166), locul 12.
Cele mai bune notări: Donnell Whittenburg (SUA) 15.266 (6.7 / 8.566), Kohei Uchimura 15.000 (6.4 / 8.600), Deng Shudi 14.866 (6.6 / 8.266).
Total: 85.197, Cristian Bățagă – locul 19, după Rotația 6, ultima. Campion: Kohei Uchimura.

Clasamentul final:

Rk Name NOC Total Floor PH Rings Vault PB HB
1 UCHIMURA Kohei JPN
91.965
15.766
15.133
15.000
15.633
15.200
15.233
2 WHITLOCK Max GBR
90.473
15.466
16.000
14.466
15.366
14.975
14.200
3 TANAKA Yusuke JPN
90.449
15.200
14.200
14.733
14.933
15.883
15.500
4 VERNIAIEV Oleg UKR
90.298
14.833
15.233
14.333
15.400
16.033
14.466
5 BELYAVSKIY David RUS
89.765
15.133
15.133
14.700
15.033
15.366
14.400
6 DENG Shudi CHN
89.732
15.300
13.833
14.866
15.200
15.700
14.833
7 SASAKI JUNIOR Sergio BRA
89.565
14.966
14.633
14.800
15.200
14.900
15.066
8 HAMBUECHEN Fabian GER
88.564
14.966
13.466
14.533
15.066
15.433
15.100
9 KUKSENKOV Nikolai RUS
88.406
14.766
14.800
14.666
14.600
15.108
14.466
10 CALVO MORENO Jossimar Orlando COL
88.265
14.200
14.566
14.400
14.266
15.600
15.233
11 PURVIS Daniel GBR
87.699
15.133
14.633
14.000
14.733
15.100
14.100
12 MIKULAK Samuel USA
87.591
15.300
14.800
14.800
14.633
13.400
14.658
13 CHENG Ran CHN
87.581
15.300
13.666
14.683
14.133
15.233
14.566
14 LIKHOVITSKIY Andrey BLR
87.398
14.466
15.333
13.800
14.433
14.933
14.433
15 PAKHNYUK Petro AZE
87.039
14.433
14.366
13.966
14.966
15.375
13.933
16 TOBA Andreas GER
86.264
14.466
14.166
14.633
14.333
14.333
14.333
17 WHITTENBURG Donnell USA
86.248
15.100
13.783
15.266
13.700
14.533
13.866
18 HEGI Oliver SUI
85.232
14.000
14.433
13.933
14.400
15.133
13.333
19 BATAGA Cristian Ioan ROU
85.197
14.566
14.100
14.466
14.566
14.133
13.366
20 TOMMASONE Cyril FRA
84.630
14.366
15.666
13.700
14.166
13.266
13.466
21 OYAKAWA MARIANO Arthur BRA
84.174
15.208
13.300
14.000
15.000
14.100
12.566
22 LEE Hyeok Jung KOR
83.164
14.366
13.000
13.433
14.366
14.233
13.766
23 ARICAN Ferhat TUR
82.464
12.566
14.133
13.666
14.366
14.200
13.533
24 EDALLI Ludovico ITA
82.264
13.666
13.700
13.533
14.266
13.133
13.966

La încheierea competiției am consemnat și două declarații:

Cristian Bățagă: ”A fost un concurs greu, o competiție cu cei mai valoroși gimnaști din lume la ora actuală… Eu mă bucur că am obținut această calificare, fiind prima mea prezență într-o finală de Campionat Mondial… Am încercat să fac totul cât mai bine… A fi în finală nu este ușor, iar lucrul acesta mă trimite cu gândul la faptul că mai avem de lucrat pentru a fi mai sus… De fapt, de aceasta sunt conștienți și toți colegii mei… Cu siguranță, la Glasgowvom avea un cuvânt mai puternic de spus…”

Antrenorul Ionuț Corlaci: ”În ceea ce îl privește pe Cistian Bățagă, o primă observație este aceea că a început să conștentizeze faptul că trebuie să ducă exercițiul până la capăt, să-l mai urce din punct de vedere tehnic, pentru a putea emite pretenții la mai sus. Oricum, mă bucur că a reușit să se mobilizeze, reușind un concusr bun în ansamblu, fără ratări, ceea ce înseamnă mult… Nivelul întregii competiții a fost foate ridicat, iar Kohei Uchimura este copleșitor… În ceea ce privește echipa, putem să alcătuim una competitivă, iar băieții, cunoscându-și bine nivelul actual, au gândirea comună și determinarea de a mai face pași buni înainte…”.

Vineri, de la ora 19.00 (ora locala – 14.00, acasă), mari emoții, cât… roata carului. Larisa Iordache și Ștefania Stănilă abordează, la rându-le, finala la individual compus.