Cupa Iașului la gimnastică aerobică, ediția a IX-a // UPDATE – Rezultate

Iași, 19 septembrie 2019 – Federația Română de Gimnastică anunță organizarea ediției a IX-a a concursului național de gimnastică aerobică, ”Cupa Iașului”, duminică, 22 septembrie 2019.

UPDATE – rezultate AICI

Peste 150 de sportivi, reprezentanți ai cluburilor de gimnastică aerobică din România și Republica Moldova, sunt așteptați la Casa de Cultură a Studenților din Iași pentru un nou moment competițional desăvârșit. Întreg evenimentul, devenit deja o tradiție în calendarul competițional intern, este organizat de FRG în parteneriat cu CSG Gimnis Iași și CSM Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași.

Program de concurs:

Cluburi participante: 

”Cupa Iașului reprezintă un reper important în pregătirea gimnaștilor noștri și ne bucurăm de fiecare dată când se apropie plecarea spre capitala Moldovei. Le mulțumim oamenilor frumoși de acolo, în special domnului Bogdan Banta – Președinte Gimnis Iași – , cel care este părintele acestei competiții, dar și omul care l-a promovat la loturile naționale de juniori și seniori pe campionul David Gavrilovici. Prin urmare, îi așteptăm alături de noi, la Casa de Cultură a Studenților, pe toți pasionații de gimnastică și mișcare pentru o experiență plină de dinamism și spectacol. Până la urmă despre asta este gimnastica aerobică!” (Alina Drăgan, Antrenor Federal FRG – gimnastică aerobică)