Europene 2018 – Senioarele ratează calificarea în finala pe echipe | Denisa Golgotă în 2 finale.

GLASGOW, Scoția, 3 august 2018 – Pentru echipa feminină de gimnastică artistică, concursul pe echipe de la Campionatele Europene s-a terminat prin ratarea calificării în marea finala a celor mai bune 8 echipe. Denisa Golgotă, Carmen Ghiciuc, Laura Iacob și Nica Ivănuș au clasat România pe poziția a XII-a, cu 147.663 puncte.

Fetele au început concursul la sărituri, aparat la care au executat sărituri prin rondă flic, salt intins cu 360 grade întoarcere (Iacob și Ivănuș) și cu 720 grade întoarcere (Golgotă). Totodată, Denisa Golgotă a mai executat și o a două săritură, o tsukahara întinsă cu 360 grade întoarcere, calificându-se astfel și în finala la acest aparat.

A doua rotație a fetelor noastre a fost cea de la paralele, acolo unde am înregistrat 3 ratări în execuție. Laura Iacob nu a prins desprinderea Gienger, Carmen Ghiciuc a ratat la saltul Pak dintre bare, iar Denisa Golgotă nu a prins bara la tranziția de tip Shaposhnikova, cu 180 grade întoarcere.

Laura Iacob a deschis rotația de la bârnă cu un exerciţiu fără erori majore. A fost urmată de Carmen Ghiciuc care a înregistrat două ratări, una chiar în startul integralului după urcare, iar cea de-a doua la saltul înapoi echer. Denisa Golgotă atinge bârna cu mâna la pirueta joasă, în rest un exercițiu bine executat.

Ultimul aparat al echipei noastre a fost solul. Laura Iacob ratează linia cu dublu salt înapoi echer, în timp ce Carmen Ghiciuc si Denisa Golgotă își duc cu bine la capăt integralele. Golgotă reușește al cincelea punctaj al competiției la acest aparat, calificându-se în finala de duminică.

Rezultate

__________________________
Powered by Reserved!