FESTIVALUL OLIMPIC AL TINERETULUI EUROPEAN – GYOR 2017

GIMNAȘTII ȘI GIMNASTELE – ÎN 5 FINALE INDIVIDUALE
Echipe: locul 10 – feminin, locul 13 – masculin

Întrecerile gimnasticii din cardul celei de a 14-a ediții a Festivalului Olimpic al Tineretului European, care are loc la Gyor (Ungaria), au avut ca punct central, în primele două zile ale competiției, desemnarea noii ierarhii la echipe, precum și calificarile pentru probele individuale. S-au aflat în concurs 170 de gimnaste și gimnaști din 30 de țări, la feminin, și 26, la masculin, între competitoare și formațiile României, cu Denisa Golgotă, Iulia Berar, Nica Ivănuș și Rafael Szabo, Eduard Gavrila, Răzvan Marc.
La finalul unor evoluții cu multe oscilații de la un aparat la altul, reprezentanții noștri s-au situat pe locurile 10 la feminin – o clasare departe de tot ceea ce a fost pana acum la această competiție – și pe 13 la masculin – în nota în care ne-au obișnuit juniorii la concursurile de nivel continental.
Atenția s-a îndreptat, desigur, și spre calificările probelor individuale, la sfârșitul acestora consemnând intarea în finale a lui Rafael Szabo (individual compus și inele), o foarte frumoasă surpriză și, acum, cu îndreptățite așteptări la inele, unde a încheiat pe 3 prima parte, pe de o parte; a Denisei Golgotă la individual compus și sărituri, cu reale șanse de a atenua din insatisfacțiile calificărilor, cu deosebire la sol, cu acele ratări total neașteptate pentru o campioană europeană, precum și prezența în finala de 8 la bârnă a Nicăi Ivănuș, cu locul 2 în calificări și aprecieri favorabile pentru evoluția sa, și a Iuliei Berar, cu speranțe de mai bine.

Pentru alte amanunte, click aici:

MASCULIN: EchipeIndividual compusIndividual Compus calificatiSarituri1Sarituri2CalSolIneleParaleleBara

FEMININ: EchipeIndividual compusSarituriParaleleBarnaSol

Programul zilelor urmatoare (ora locală):
Joi, 27 iulie 2017
De la ora 12.00 Masculin – Individual Compus Finala
De la ora 16.00 Feminin – Individual compus Finala
Vineri, 28 iulie 2017, de la ora 14.00, Ziua 1 – finale aparate
Masculin: sol, cal, inele
Feminin: sărituri, paralele
Sâmbătă, 29 iulie 2017, de la ora 14.00, Ziua 2 – finale aparate
Masculin: sărituri, paralele, bară
Feminin: bârnă, sol