GIMNASTELE PE RUTA AVOINE, TRABZON, CHEMNITZ

Avoine… Trabzon… Chemnitz… – trei puncte pe ”harta” competițională a gimnasticii, fiecare concurs cu importanța sa și fiecare privit din unghiuri diferite, desigur, înainte de toate însă cu gândul la Jocurile Olimpice. Așadar, la Avoine (Franța) a avut loc meciul amical feminin Franța – România, având în prim-plan pe Larisa Iordache și pe câteva dintre celelalte componente ale lotului; Trabzon (Turcia), orașul unde a avut loc în 2007 Jocurile Mării Negre, iar în 2011 Festivalul Olimpic al Tineretului European, este din nou gazda unei competiții destinate tineretului – a 16-a ediție a Gymnasiadei, cu participarea și a ”gimnastelor-școlărițe”, iar la Chemnitz (Germania), pe 23 iulie 2016, Cătălina Ponor și Larisa Iordache vor face o ultimă verificare înaintea JO, alături de gimnaste olimpice din Germania, Belgia, Franța și Elveția.

Avoine – amicalul feminin cu echipa Franței

În mica localitate Avoine s-a desfășurat una dintre tradiționalele întâlniri între gimnastele din Franța și România, amicalul de acum desfășurându-se sub semnul apropiatelor Jocuri Olimpice, pentru fiecare cu obiective diferite, dar și pentru a mai oferi gimnastelor din linia a doua posibilitatea de a mai avea un concurs în cadrul pregătirii generale. A fost, prin urmare, un concurs în care fiecare gimnastă, în funcție de planurile mai mult sau mai puțin îndepărtate, a căutat să-și verifice acuratețea exercițiilor, astfel că atenția a fost îndreptată mai puțin spre zona rezultatelor în sine. Francezii au privit în special spre  Marine Brevet, Louise Vanhille, Loan His, Anne Kuhm – componente ale lotului pentru Rio, iar tehnicienii noștri cu deosebire spre Larisa Iordache, din motivele de asemenea prea bine cunoscute. Și, pentru că orice întrecere, oricât de amicală, are și o învingătoare, aceasta a fost junioara Melanie De Jesus Dos Santos, originară din Ins. Reunion, cu un total de 57.250, înaintea Larisei Iordache 56.800 (13.550 = 5.0 / 8.650 / 0.1; 14.200 = 5.8 / 8.400; 15.300 = 6.3 / 9.000; 13.750 = 5.5 / 8.350 / 0.1), la egalitate cu Louise Vanhille, pe locul secund. Celelalte fete au fost notate astfel: Maria Holbură 53.750 (5.0 / 8.250 = 13.250; 5.1 / 7.95 = 13.050; 5.9 / 7.750 = 13.650; 5.7 / 8.100 = 13.800), Andreea Ciurușniuc  51.450 (5.0 / 8.700 = 13.700; 5.3 / 7.250 = 12.550; 5.4 / 7.950 = 13.350; 4.8 / 7.050 = 11.850), Anda Butuc  și Denisa Stanciu făcând câte două aparate (paralele 5.0 / 7.000 = 12.00 și bârnă 4.6 / 7.950 = 12.550, respectiv bârnă 4.6 / 7.350 = 11.950 și sol 5.1 / 7.150 = 12,25).

O premieră, participarea la întrecerile ”Gymnasiadei”

În orașul gazdă a multor evenimente multi-sportive dedicate tinerei generații au loc în aceste zile (11 – 18 iulie 2016) întrecerile celei de a 16-a ediții a ”Gymnasiadei”, aflată sub egida Federației Internaționale a Sportului Școlar, la Trabzon fiind prezenți ”școlari” din Albania, Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Belgia, Belarus, Brazilia, Bulgaria, Croația, Cipru, Anglia, Spania, Estonia, Franța, Georgia, Grecia, Ungaria, India, Iran, Letonia, Maroc, Irlanda de Nord, Puerto Rico, Qatar, România, Rusia, Slovacia, Taipei, Tunisia, Turcia, Ucraina. Programul cuprinde 12 discipline (atletism, gimnastică artistică, ritmică și aerobic, înot, tir cu arcul, șah, scrimă, judo, karate, tenis și lupte), reunind aproape 2500 de participanți, gimnastica – masculin și feminin – fiind unul dintre cele mai atractive sporturi.
Pentru prima oară în istoria acestei competiții, care a debutat în 1990, la start se află și reprezentanții sportului școlar din România, gimnastica fiind reprezentată de Carmen Glăvan, Ioana Crișan, Maria Holbură, Anda Butuc, Carmen Ghiciuc, însoțite de antrenorii Daniela Nicolai și Claudiu Moldovan, precum și de arbitrele Angela Cacoveannu și Sabina Cojocar (artistic) și de Sabina Crăciunescu, Mădălina Cucu, Sandra Dincă, Isabela Dumitrașcu Minculescu, Ioana Gorgovan, Lorena Jinga, Francesca Morar, Andrada Zăman, Ștefan Hustea, Mihai Popa și antrenori: Maria Fumea și Mariana Mezei (aerobic).

Cătălina Ponor și Larisa Iordache – la Chemnitz

Planificat inițial ca un patrulater, cu participarea Germaniei, Franței, Elveției și României, concursul de la Chemnitz, din 23 iulie 2016, ora 16.00 (0ra locală), și-a extins aria, la start urmând a se afla și echipa Belgiei, concursul din ”Richard Hartmann Sporthalle” fiind un ultim și puternic test cu doar 14 zile înaintea debutului gimnasticii la Jocurile Olimpice, la start urmând să se afle și Cătălina Ponor și Larisa Iordache.
Gabi Frehse, președinta Comitetului de Organizare,  este mulțumită de valoarea concursului: “Noi suntem mândri să ne asumăm organizarea acestei competiții, cu aceste țări importante în gimnastica mondială, care se vor afla și în lupta pentru medaliile olimpice, de aceea dorim să oferim condiții perfecte pentru ca această repetiție să fie un succes”.

Să mai notăm că, potrivit celor anunțate, în ziua de 21 iulie, delegația olimpică a României va fi prezentă la Palatul Cotroceni, primul lot urmând să facă deplasarea spre Rio pe 29 iulie.