La Buzău, școlari și școlărițe la examenul gimnasticii!
Sezonul competițional intern a debutat cu întrecerile Campionatelor Naționale Școlare – feminin și masculin -, care au avut loc la Buzău, sub egida Ministerului Educatiei și Cercetării Științifice, Ministerul Tineretului și Sportului, Inspectoratului Școlar al Județului Buzău și a Clubului Sportiv Școlar Buzău. Remarcăm preocupările clubului gazda, care, ca de obicei, a depus toate eforturile pentru o organizare cât mai bună, precum și faptul că tinerii gimnaști s-au străduit să ofere un spectacol sportiv cât mai bun, în încercarea fiecăruia de a demonstra că a făcut cea mai bună alegere în ceea ce privește performanța în gimnastică.
FEMININ: Sub ”zodia” debutantelor…
Cea mai bogata participare s-a înregistrat, conform așteptărilor la nivelul debutantelor – categoria III, nivel 1 (generația 2006). Echipele fruntașe au fost: 1. CSS Gimnastica Focșani, 2. CSS Steaua București, 3. CSS Dinamo București, iar cele mai voloroase gimnaste: Cristina Neacșu (CSS 2 București) – locul 1, Erika Leonida (CSS Steaua) și Iulia Trestianu (CSS Gimnastica Focsani) – la egalitate, pe poziția secundă. Dintre toate cluburile participante, printre care s-au numărat CSŞ 1 Timișoara, CSŞ Reșita, CSŞ Arad, CSŞ Sibiu, CSŞ Brașov, LPS Bistrița, CSŞ Sf. Gheorghe, CSŞ Buzău, CSŞ Steaua, CSŞ Dinamo, LPS Tg. Mureş, Clubul Sportiv Şcolar Lugoj a reuşit să obţină cel mai mare număr de medalii. Pe lângă cluburile enumerate, la concurs au mai participat, în calitate de invitaţi, gimnaşti de la Chişinău, Clubul Sportiv al Armatei Steaua şi Dacro Gym Oradea.
Cu evoluții deosebite au încântat și Patricia Rusu (CSS 1 Timișoara), Ana-Maria Barbosu (CSS Gimnastica Focșani), Bianca Manache (CSS 2 București), Monica Ilie (CSS Dinamo București), Daria Balan (CSS Bârlad), Amalia Petre (CSS 1 Constanța), Evelina Oprea (CSS 1 Constanța), Milena Estradas Gheață (CSS Dinamo), Bianca Cretu (CSS Steaua), Alessia Mocanu (CSS Buzău)
Categoria a III-a, Nivel 2 a adus în scenă generatia 2005. Ierarhia pe echipe a amintit mult de cea de anul trecut cu CSS Steaua București din nou pe primul loc și cu CSS Gimnastica Focșani si CSS Viitorul Cluj schimbând locurile 3 și 4, de anul trecut, cu 2 și respectiv 3, anul acesta. CSS 2 București, câștigătoarea argintului 2014 nu a putut alinia de această dată o formație completă, dar a dominat concursul pe plan individual cu Anne Mary Micu, câștigătoare detașată. Medalia de argint la individual compus a revenit gimnastei Beatrice Panainte (CSS Buzău), iar cea de bronz Aliciei Moroșan (CSS Steaua). Prestații foarte bune au reusit și gimnastele Bianca Dorobanțu (CSS Steaua), Alina Craciun (CSS Gimnastica Focșani), Sevasti Karagiorgos (CSS 2 București), Eliseea Șerbănescu (CSS Dinamo), Raluca Lozneanu (CSS Gimnastica Focșani). De remarcat si evoluțiile gimnastelor de la CSM Arad, chiar dacă participarea lor a fost una în afara concursului, CSM Arad nefiind club școlar.
Cea mai interesantă concurență s-a înregistrat la categoria II, nivel 3 – generatia 2004. Nivelul 3 este întotdeauna un mic examen de maturitate, el marcând tranziția de la mica gimnastă la sportiva dornică de mare performanță. Se schimba ierarhii, se redefinesc favorite, se reinventează gimnaste. În ciuda schimbărilor tehnice majore, podiumul nu a adus mari surprize. În secțiunea echipelor, între cele 2 formații participante, CSS 1 Constanța și CSS Gimnastica Focșani, s-a impus cea din Constanța (Ana Maria Avram, Emilia Munteanu, Alexandra Patriche, Gabriela Toader). Iar în concursul individual s-a repetat practic podiumul de anul trecut, cu Lisa Marchidanu (CSS Steaua), campioană națională școlară pentru a 3-a oară, urmată indeaproape de speranța Constantei, Emilia Munteanu, și ea o obișnuită a podiumurilor școlare, și de micuța, dar talentata, Miriam Hamenni (CSS 2 Bucuresti). S-au mai remarcat: Bianca Boca (CSS 1 Timișoara), Nicola Pahonțu (CSS Buzău), Gabriela Toader (CSS 1 Constanța), Lara Bodnaru Lăcătușu (CSS 2 București), Alexandra Patriche (CSS 1 Constanța) Elisa Stana (CSS 1 Timișoara), Iohana Pasere (CSSG Focșani), Ana Maria Avram (CSS 1 Constanța).
Nivelele superioare au înregistrat o concurență din ce în ce mai redusă. Vârfurile acestor generații sunt deja componente ale loturile naționale, iar gimnastele aflate în pregătire la cluburi sunt din ce în ce mai puține. Astfel, la Categoria II – Nivel 4 (generațiile 2003-2002) au luat startul doar 7 gimnaste. Trio-ul fruntaș a fost formatdin Bianca Matei (CSS 1 Constanța), Lavinia Jitea (CNS Cetate Deva) și Anca Sotir (CSS Dinamo). Categoria I – Nivel 5 (generația 2000) și secțiunea senioarelor au adunat un total de 8 gimnaste (4 la Nivel 5 și 4 la Senioare). S-au distins Laura Nacu (CSS Galați) la Nivel 5 și Andrada Crăciun (CNS Cetate Deva), în competiția senioarelor.
Pentru alte amănunte, click aici: Rezultate Campionate Nationale Scolare – feminin
Prin amabilitate, Cronică și foto: PUZZLEGYM – www.puzzlegym.ro
MASCULIN: Lugoj, Bistrița, Buzău – traseul victoriilor
Dispute și evoluții conform categoriei,vârstei și ambițiilor și în ”varianta” masculină a Campionatelor Naționale ale Cluburilor Sportive Școlare, desfășurate și ele tot la Buzău, în competiție fiind angrenați aproape 100 de gimnaști de la cluburile de profil.
Trei echipe în competiție, trei pe … podium, în ordine CSS Lugoj, LPS Bistrița I și CSS Buzău, cu o dispută ceva mai strânsă între primele două, tranșată de lugojeni la o diferență de 2.200 puncte, individualul compus (ceva mai populat, cu 14 la start) fiind, la fel, o ”afacere” între lugojeni și bistrițeni, cu avantaj Răzvan Todor (CSS Lugoj), urmat de Cătălin Drumea (LPS Bistrița) și Alexandru Bănicioiu (CSS Lugoj), în apropiertea podiumului fiind și dinamoviștii bucureșteni Andrei Gula și Liviu Ioniță.
La Juniorii II, Nivelul 3, disputa pentru primul loc la echipe s-a dat între LPS Bistrița și CSS Buzău, bistrițenii reușind, de această dată, victoria, la o strânsă diferență, în timp ce CSS Sibiu, în doar trei componenți, nu le-a fost dificil să-i întreacă pe cei de la CSS Reșița. Buzoienii și-au luat revanșa la individual compus (26 competitori), ocupând primele două poziții la individual compus, prin Gabriel și Robert Burtănete, poziția a 3-a pe podium revenindu-i lui Raul-Gabriel Soica (CSS1 Timișoara), primul dintre bistrițeni (Claudiu Login) fiind pe locul 7. Din nou dinamoviștii bucureșteni pe pozițiile 4 și 5, de această dată prin Cristian Radu și George Ghizdavu.
LPS Bistrița și-a mai adăugat un titlu în palmares prin victoria categorică și la Nivelul 4 al Juniorilor II, depășind pe gimnaștii de la CSS 1 Timișoara cu 90.400 puncte! Locul 3, CSS Brașovia, la puțin sub 100 puncte față de învingătoare. În schimb, brașoveanul Eduard Gavrilă a obținut primul loc la individual compus (20 participanți), în disputa cu bistrițeanul Răzvan Marc și lugojeanul Rafael Szabo.
Trecând la următoarea categorie (Juniori 3 – Nivel 1), consemnăm succesul pe linie al gazdelor, cu CSS Buzău în frunte la echipe (doar 6 în competiție) – CSS Steaua București și CSS Sibiu pe următoarele poziții ale podiumului – și cu Radu Iustin Mihai învingător la individual compus – cel mai populat start, cu 36 de competitori -, pe locurile 2 și 3situându-se Flavius Borka (CSS Lugoj) și Luca Enică (CSS Buzău).
Păstrându-ne în cadrul categoriei, dar referindu-ne la Nivelul 2, notăm un nou succes al celor de la CSS Lugoj la echipe, secondați de bucureștenii de la CSS Steaua și CSS Dinamo, ordinea păstrându-se și la individual compus, cu Borbert Marcu, Andrei Zhuang și Iustin Giriada,ultimii doi, la egalitate, pepoziția secundă.
În sfârșit, dar nu și la urmă, Seniori- Nivel 6, cu evoluții doar la individual compus – Rareș Paraschivu (LPS Bistrița), Gabriel Petrache (CSS Dinamo), Raul Paraschivu (LPS Bistrița), trei în concurs, trei pe podium – și aparate, cu Gabriel Petrache de cele mai multe ori pe treapta de sus a podiumului (sol, cal, paralele), celelalte titluri fiind împărțite între Rareș (inele, bară) și Raul Paraschivu (sărituri), în fond cei trei ”rotindu-se” permanent pe podium, pentru că …. numai ei au fost în concurs.
Să mai notăm că, execeptând categoria Seniori- Nivel 6, la toate celelalte am asistat și la evoluții ”în afară de concurs”, Cristea Beniamin (Steaua), Emilian Neagu (SS Speranța Chișinău), Cristian Anghel (Steaua), Bryan Wohl (DacroGym Oradea), Igor Postoronca (Speranța Chișinău) ș.a. fiind în prim-plan la individual compus sau aparate.
Pentru alte amănunte, click aici: Rezultate Campionate Nationale Scolare – masculin