temp
temp
temp
temp
temp
temp
temp
temp
temp
1
2
3
4
5
6
7
8
9


A 46-a ediție a Campionatelor Mondiale – Glasgow 2015

ECHIPA MASCULINĂ INTRĂ AZI ÎN CONCURS…

NICIO surpriză în prima zi a întrecerii băieților. FIG a dat publicității Lista oficială a calificărilor olimpice feminine

Decorul s-a schimbat în SSE Hydro Arena din Glasgow, acolo unde au loc întrecerile celei de a 46-a ediții a Campionatelor Mondiale, locul fetelor fiind luat de băieți, angrenați și ei în cursa pentru primele poziții și a biletelor pentru Jocurile Olimpice, în competiție fiind  și echipa României – Marian Drăgulesccu, Marius Berbecar, Cristian Bățagă, Andrei Muntean, Andrei Ursache, Laurențiu Nistor, cei care vor intra pe aparate -, gimnaștii noștri urmând a-și face apariția în ultima Subdiviziune, de la ora 22.00 (ora României), încheind două zile de spectaculoase evoluții. În prima zi, lucrurile au decurs în parametrii cunoscuți, fără seisme și surprize, fie că avem în vedere concursul pe echipe, fie probele individuale, dar, totul, pe fondul unor prestații de înaltă calitate, evident cu legitim interes fiind așteptate și prestațiile din ziua secundă, la capătul căreia se va trage linie și se vor face… socotelile!
[ Citeste mai mult ]


A 46-a ediție a Campionatelor Mondiale – Glasgow 2015

ECHIPA FEMININĂ – locul 13!! – A RATAT CALIFICAREA DIRECTĂ LA JOCURILE OLIMPICE

LARISA IORDACHE și LAURA JURCA, în finală la individual compus. NICIO prezență în finalele pe aparate. AZI intră în concurs băieții. ECHIPA ROMÂNIEI, va evolua luni seară, în ultima Subdiviziune. UP DATE – Listă start și ordine de start

Două zile tensionate, primele două ale celei de a 46-a ediții a Campionatelor Mondiale, care se desfășoară în SSE Hydro Arena din Glasgow, gimnastele fiind cele dintâi chemate să-și dispute întâietatea, într-o confruntare foarte dură. Prima țintă a celor 24 de formații aflate în concurs a fost, înainte de toate, situarea între primele 8, poziții care asigură calificarea directă la Jocurile Olimpice de la Rio 2016. Tensiunea a atins, pe tot parcursul calificărilor, cote maxime, și doar cele care i-au adăugat pregătirii și un ”pachet de nervi tari” au reușit. Echipa RomânieiLarisa Iordache, Diana Bulimar, Laura Jurca, Andreea Iridon, Silvia Zarzu, Anamaria Ocolișan, Andreea Munteanu (antrenori Lucian Sandu, Cristian Moldovan, Lăcrămioara Moldovan) –, deși a plecat ca una dintre marile favorite, nu s-a aflat în final acolo unde ar fi trebuit să fie, încheind competiția pe locul 13 (!), fără nicio calificare în finalele pe aparate, cu doar Larisa Iordache și Laura Jurca între cele 24 ale finale la individual compus. Toată aceasă poziționare, la capătul unei zile dezastruoase, cum nu s-a mai întâmplat în istoria participărilor mondiale ale gimnasticii noastre de peste 50 de ani!! Drept urmare, pentru a ajunge la Jocurile Olimpice, gimnastele noastre vor avea de trecut acum un nou obstacol, Turneul preolimpic de la Rio, din 16 – 19 aprilie 2016, acolo unde se vor confrunta pentru ultimele 4 locuri disponibile pe tabloul de concurs formațiile plasate acum pe pozițiile 9 – 16. Abonată la medaliile olimpice în ultimii 40 de ani, România va trebui să-și valorifice această a doua șansă, într-o nouă confruntare cu Brazilia, țara gazdă, Franța, Belgia, Germania, Australia, Coreea de Sud și Elveția.
[ Citeste mai mult ]


CAMPIONATELE MONDIALE – GLASGOW 2015: Calificări feminine (ziua 1)

”BLACK FRIDAY” PENTRU FETELE NOASTRE

LOCUL 8 – la jumătatea competiției!

NICIO calificare în finalele pe aparate!

SÂMBĂTĂ, de la ora 11.15 (ora României), ziua a 2-a

Cea de a 46-a ediție a Campionatelor Mondiale a debutat în SSE Hydro Arena din Glasgow, primele intrate în concurs fiind gimnastele, cu întrecerile primelor 6 Subdiviziuni, întreceri care s-au încheiat după peste 12 ore de evoluții în fața brigăzilor de arbitre. Și cu ceea ce putem numi marea surpriză a zilei, o veritabilă ”Black Friday” pentru echipa României – Larisa Iordache, Diana Bulimar, Laura Jura, Andreea Iridon, Silvia Zarzu (antrenori Lucian Sandu, Cristian și Lăcrămioara Moldovan), care s-a poziționat pe locul 8 înaintea apariției în concurs a echipelor din ultimele 6 Subdiviziuni, ceea ce lasă doar o infimă șansă teoretică de calificare directă la J.O, precum și faptul că – exceptând mai mult decât probabila prezență a Larisei Iordache în finala la individual compus – gimnastele noastre nu au obținut nicio califcare în finalele pe aparate!
[ Citeste mai mult ]


Vineri, 23 octombrie 2015, ora 11.15 (ora României), SSE Hydro Arena – Glasgow

ÎNCEPE O „COMPETIȚIE REVOLUȚIONARĂ” – a 46-a ediție a CAMPIONATELOR MONDIALE

Încep calificările. Fetele debutează în Subdiviziunea 1, vineri, de la ora 11.15 (ora României). Băieții sunt în Subdiviziunea 8, luni seară. Primul pas spre participarea la Jocurile Olimpice – Rio 2016. Record de participare. Va fi o ”competiție revoluționară”. În confruntare, campioni și medaliați mondiali și olimpici. ALERTĂ ! O informație de ultim moment, transmisă de la Glagow: Anamaria Ocolișan s-a accidentat la antrenament și nu va mai concura! UP DATE! Lista start – concursul feminin, subdiviziunile 1 – 12

Cu 594 de sportivi înscriși din 87 de țări – cea de a 46-a ediție a Campionatelor Mondiale de gimnastică debutează, vineri, 23 octombrie 2015, în SSE Hydro Arena din Glasgow, cu un prim record, altele fiind așteptate, desigur, pe parcursul competiției. O competiție care, de asemenea, va însemna pentru elita mondială a gimnasticii un pas decisiv către împlinirea marelui vis de a fi la Rio 2016, în căutarea gloriei olimpice. În această ”bătălie” a stelelor se află și reprezentanții gimnasticii noastre feminine și masculine, primele care vor intra în ”arena leilor” fiind fetele încă de la prima oră a celei dintâi zi a calificărilor, în Subdiviziunea 1: Larisa Iordache, Diana Bulimar, Andreea Iridon, Laura Jurca, Silvia Zarzu vor fi cele care vor evolua în concurs conform deciziei colectivului tehnic (Lucian Sandu, Cristian Moldovan, Lăcrămioara Moldovan), în condițiile în care Anamaria Ocolișan s-a accidentat, iar Andreea Munteanu este rezervă.
Iată cum arată și Lista start – concurs feminin, subdiviziunile 1 – 12
Iar dacă gimnastele noastre deschid ”ușile”, băieții, în schimb, le vor… închide, pentru că ei se vor afla în concurs în ziua a doua a calificărilor și, mai mult, în ultima Subdiviziune: Marian Drăgulescu, Marius Berbecar, Andrei Muntean, Cristian Bățagă, Andrei  Ursache, Laurențiu Nistor, Andrei Groza.
Ce se anticipează?
[ Citeste mai mult ]


Muzică, dans, culoare și performanță la Campionatele Naționale de gimnastică aerobică

Timp de două zile, Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța a fost gazda celei de a 20-a ediții a Campionatelor Naționale de gimnastică aerobică și a 16-a ediție a Cupei „Farul”, atât la juniori, cât și la seniori. La startul întrecerii s-au prezentat cei mai buni sportivi din țară, inclusiv componenții  Loturilor naționale, care au efectuat astfel un ultim test înaintea participării la Campionatele Europene, care se vor desfășura în perioada 6-8 noiembrie, la Elvas, în Portugalia.
[ Citeste mai mult ]


LUNA NOIEMBRIE, LUNA JUNIORILOR…

În plan competițional intern, prima parte a lunii noiembrie aduce în prim-plan întrecerile tinerei generații, atenția concentrându-se asupra Campionatul Naţional Individual al Junioarelor și Juniorilor III , II și I, competiții care vor avea loc la Deva (5 – 7 noiembrie), respectiv Bistrița  (12 – 14 noiembrie), o posibilitate a cluburilor de a promova gimnaste și gimnaști către marea performanță.
[ Citeste mai mult ]


Juniorii bănățeni s-au impus la Cupa DKMT

La Lugoj s-a desfășurat cea de-a 14-a ediție a Cupei internaționale DKMT. Având deja o tradiție de 14 ani, acest concurs a avut prima oară loc la Lugoj, la inițiativa Ginei Gogean, Aurel Muntean, Ioan Boici și Ionel Dobra, care au sprijinit la acel moment buna desfășurare a acestui concurs. Fiind o competiție internațională destinată gimnaștilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 18 ani, reprezintă o bună oportunitate pentru cei mai mici să aiba deja contact cu atmosferă unui concurs de asemenea amploare. Aceste competiții sunt organizate pe rând în fiecare țară participantă – Serbia, Ungaria și România – an de an.
[ Citeste mai mult ]


„CĂLĂTORIA ÎN LUMEA GIMNASTICII” …A ÎNCEPUT!

Nadia Comăneci: „Urez succes României la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Glasgow!”

Sala ”Nadia Comăneci” a Ministerului Tineretului și Sportului a fost plină cu ocazia lansării cărții ”Călătorie în lumea gimnasticii”, scrisă de către Nicolae Vieru, președinte de onoare al Federației Române de Gimnastică și vice-președinte de onoare al forului internațional. Invitați de onoare, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, medaliatele olimpice cu aur Sandra Izbașa, Monica Roșu, Silvia Stroescu, marii campioni Elena Ceampelea și Gheorghe Tohăneanu, Mircea Apolzan, secretar general al FRG, ziariștii Emanuel Fântâneanu, membru al Comitetului Executiv al AIPS, Horia Alexandrescu, Alina Alexoi, dar și generalul Marin Dragnea, fost președinte al CNEFS, Elena Poparad, fosta președinte a FRG, Ingrid Istrate, director al CSM Onești, sau Ștefania Comăneci, mama fostei mari campioane, precum și încă multe alte personalități ale sportului ori iubitori ai gimnasticii. Apărută sub egida Fundației Nadia Comăneci, lucrarea prezintă aspecte și date mai puțin cunoscute, dezvăluiri din culisele acestui sport, momente si evenimente din istoria gimnasticii pe plan mondial și național, relatări de la marile competiții, un capitol special fiind dedicat celei care a fost denumită „Flacăra vie a Jocurilor Olimpice”.
[ Citeste mai mult ]


LOTURILE ROMÂNIEI pentru CAMPIONATELE MONDIALE

Glasgow. 23 octombrie – 1 noiembrie 2015. A 46-a ediție a Campionatelor Mondiale.

FEMININ:
SportiveLarisa Iordache, Diana Bulimar, Anamaria Ocolișan, Andreea Iridon, Laura Jurca, Silvia Zarzu, Andreea Munteanu (rezervă)
Antrenori – Lucian Sandu, Cristian Moldovan, Lăcrămioara Moldovan
Colectiv medical – dr. Mihaela Dobrinici, Toma Vasilescu, Florin Aștefanei
MASCULIN
Sportivi
Marian Drăgulescu, Marius Berbecar, Andrei Muntean, Cristian Bățagă, Andrei Ursache, Laurențiu Nistor, Andrei Groza (rezervă)
Antrenori – Ioan Suciu, Vasile Vug, Ștefan Gall
Colectiv medical – dr. Bogdan Codorean, Răzvan Spirescu
Arbitri: Raluca Bugner, Dan Grecu, Eugen Cățean; Delegat FIG – Anca Grigoraș
Șef delegație – Adrian Stoica

Plecarea spre Glasgow va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2015, ora 18.00, cu o cursă KLM.
[ Citeste mai mult ]


Două zile de gimnastică aerobică la Constanța, sâmbătă și duminică, de la ora 11.00: CAMPIONATUL NAȚIONAL – ediția a 20-a și CUPA FARUL – ediția a 16-a

A devenit deja o tradiție ca specialiștii gimnasticii aerobice românești să se adune la Constanța pentru a-și disputa podiumul Campionatului Național, ajuns acum la ediția a XX-a, și ale Cupei Farul, care va marca cea de a XVI-a ediție, competiții care vor avea loc, sâmbătă și duminică, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Desfășurat sub egida Federației Române de Gimnastică, în parteneriat cu Clubul Sportiv Farul, evenimentul numărul 1 în gimnastica aerobică românească pe plan intern – prilej de a celebra și o cifră aniversară, cea de a 20-a ediție a Campionatului Național – va fi și un ultim test cu public și arbitri înaintea Campionatelor Europene din Portugalia, programate la Elvas, în perioada 6 – 8 noiembrie. Competiția constanțeană programează, așadar, câte două gale, sâmbătă și duminică, de la ora 11.00, reunind la start juniori și seniori într-un veritabil ”vârtej” de muzica, mișcare și culoare, ce nu trebuie ratat…
[ Citeste mai mult ]




Pagina 42 din 171« Prima...1020304041424344506070...Ultima »