temp
temp
temp
temp
temp
temp
temp
temp
temp
1
2
3
4
5
6
7
8
9


C.E. MONTPELLIER – GIMNASTELE NOASTRE ÎN TREI FINALE

Joi, de la ora 10.30 (11.30, ora României) sunt programate cele 3 Subdiviziuni ale calificărilor în concursul băeților, programul urmând a se încheia după aproape zece ore de competiție, cu 167 degimnaști la start.

MONTPELLIER, 15 aprilie 2015. Corespondență specială de la EMANUEL  FÂNTÂNEANU
Se anticipa că drumul spre ”stele” al celei de a 6-a ediții a Campionatelor Europene individuale va fi greu de parcurs, iar anticipările au fost confirmate de evoluțiile feteleor din ziua calificărilor – cu siguranță un argument în plus va veni și de la băieți, în cursul zilei de joi – pe parcursul unei zile lungi și extrem de obositoare, cu ”nervii” întinși la maxim. Cele 99 de gimnaste au oferit un spectacol – în fața unei săli pline și extrem de entuziastă – care a avut de toate, cu bune, chiar foarte bune, dar și cu evoluții mai puțin faste sau, chiar, deloc (accidentări, exerciții ratate ș.a.). În acest context, fetele noastre au avut, în ansamblu, o evoluție de mijloc, care s-a încheiat cu prezența în trei finale, la indidual compus – Diana Bulimar, Laura Jurca, bârnă – Andreea Munteanu, sol – Andreea Munteanu.
[ Citeste mai mult ]


PUTEȚI VEDEA REZULTATELE ON-LINE PE PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK

La Montpellier au început întrecerile din cadrul calificărilor celei de a 6-a ediții a Campionatelor Europene individuale.
Noi încercăm să vă prezentăm on-line rezultatele fetelor noastre (mâine ale băieților) și tot așa până la finale și final, pe pagina noastră de Facebook.
Pe site vom reveni, în fiecare zi, cu alte materiale.
Rămâneți cu noi, lângă noi…


C.E. MONTPELLIER – ÎNCEPE DRUMUL ASPRU SPRE STELE!

MONPELLIER, 15 aprilie 2014. Corespondență specială de la EMANUEL FÂNTÂNEANU
Ziua calificărilor feminine. Cele 100 de gimnaste anunțate pe listele de concurs ale acestei a 6-a ediții a Campionatelor individuale continentale se vor afla în fața celor 70 de arbitre – din jurii fac parte și Angela Cacoveanu și Gabriela Robu, precum și Anca Grigoraș, din partea UEG – pentru a face primulpas spre topul ierarhiilor la individual compus și aparate, primele 24, respectiv primele 8 finaliste. Apoi, bătălia aspră pentru medalii… O ediție cu favorite și out-sidere, cele din urmă reprezentate de gimnaste la prima lo apariție la senioare, cu deosebire la un campionat european, dar care și-au format o bună reputație la nivelul junioarelor. Gimnastele noastre se găsesc în … ambele categorii, cu Diana Bulimar, lider de netăgăduit, alături de ea fiind Laura Jurca, Andreea Iridon și Andreea Munteanu, toate cu capacitatea de a se afla printre cele mai bune, chiar având în vedere și problemele mai mult sau mai puțin plăcute din perioada anteriară.
[ Citeste mai mult ]


CE MONTPELLIER – „VA FI O COMPETIȚIE ABSOLUT EXCEPȚIONALĂ”

MONTPELLIER, 14 aprilie 2015. Corespondență specială de la EMANUEL FÂNTÂNEANU.
Ambasador al acestor Campionate Europene, care au loc pentru a doua oară în trei ani, în Park&Suite Arena, din localitate, de data aceasta cea de a 6-a ediție individuală, Thomas Buhail (Franța), declara că ”Va fi o competiție absolut excepțională”. Iar podiumul oficial al băieților a lăsat să se întrevadă, ca și în cazul fetelor, că fostul medaliat olimpic și campion continental și mondial la sărituri are dreptate. Va fi o ”competiție feroce”, în arena leilor urmând să se afle și reprezentanții noștri Cristian Bățagă, Marius Berbecar, Vlad Cotuna, Andrei Muntean, Andrei Rădeanu și Daniel Rădeanu.
[ Citeste mai mult ]


C.E. MONTPELLIER – ”DOAMNELOR ȘI DOMNILOR, INTRĂ … GIMNASTICA!”

MONTPELLIER, 14 aprilie 2015. Corespondență specială de la EMANUEL FÂNTÂNEANU
În urmă cu aproape șase decenii, după coșmarul celui de al doilea Război Mondial, lumea sportului. și a gimnasticii, totodată, revenea la viață, își pansa rănile și începea un nou drum. Este perioada în care și Federația Internațională de Gimnastică alcătuia planuri de viitor, încerca să resusciteze această disciplină care primise, la rându-i, lovituri grele. Între altele, a început să se aducă în discuție, pe de o parte reluarea Campionatelor Mondiale, pe de alta înființarea unei noi competiții la nivel continental, propunându-se, astfel, crearea Campionatului European.
[ Citeste mai mult ]


C.E. MONTPELLIER – UEG A ANUNȚAT: LA FINAL, DRAPELUL CAMPIONATELOR VA FI ÎNMÂNAT ROMÂNIEI, ORGANIZATOAREA EDIȚIEI 2017

MONTPELLIER, 13 aprilie 2015. Corespondență specială de la EMANUEL FÂNTÂNEANU
Cu ziua de azi a început și urcușul către pozițiile de rang înalt ale gimnasticii europene, pe de o parte fetele efectuând podiumul oficial, pe de alta băieții continuând antrenamentele, contactul lor cu sala de concurs fiind prevăzut pentru marți. Conform ultimelelor informații transmise de organizatori, în competiție se vor afla sportivi reprezentând 38 țări în concursul masculin cu 167 de gimnaști, în timp ce la feminin sunt 33 de țări cu 100 de gimnaste. Evident, la loc de frunte se află și reprezentanții noștri, cotați printre cei care aspiră cu îndreptățire la poziții de prim-plan.
Cu trei zile înaintea începerii competiției, a 6-a ediție a Campionatelor Europene Individuale, a avut loc, în prezența lui Georges Guelzec, președintele UEG, și a lui Dominique Merieux, președintele Comitetului de Organizare, o reuniune a tuturor reprezentanților delegațiilor prezente. Fără a insista asupra celor discutate – probleme de ordin tehnic și organizatoric -, vom menționa doar o informație care ne interesează în mod direct: la finalul competiției, Drapelul UEG va înmânat următoarei gazde a întrecerilor europene: BUCUREȘTI 2017! Așadar…
[ Citeste mai mult ]


AEROBIC – GIMNAȘTII NOȘTRI AU DOMINAT CAMPIONATELE INTERNAȚIONALE OPEN ale SLOVACIEI: 3 victorii (individual feminin și masculin, trio) și un loc 3

Continuă seria succeselor gimnastelor și gimnaștilor noștri de la ”aerobic”, un ultim și solid argument în ceea ce privește noua generație oferindu-l participarea la cea de a 16-a ediție a Campionatelor Internaționale Open ale Slovaciei.  În Sala Sporturilor Šurany din Nove Zamky  și-au dat întâlnire sportivi din Austria, Belarus, Bulgaria, Cehia, Marea Britanie, Ungaria, Iran, Italia, Lituania, Suedia, Tucia și Slovacia, România fiind reprezentată de Andreea Darie, Steliana Stoenescu, Marian Broței și Iulian Perșe. Gimnaștii noștri au intrat în trei probe și de tot atâtea ori au terminat învingători! Andreea Darie și Marian Broței (individual) și Andreea Darie, Steliana Stoenescu, Marian Broței (trio)!, rezultate la care se adaugă și locul 3 al lui Iulian Perșe (individual).
[ Citeste mai mult ]


C.E. MONTPELLIER – ÎNCEPE ”SĂPTĂMÂNA PATIMILOR”

MONTPELLIER, 12 aprilie 2015. Corespondență specială de la EMANUEL FÂNTÂNEANU.
Rând pe rând, cele 39 de delegații, câte sunt anunțate a ajunge aici, în ”Park&Suites Arena” și-au făcut apariția, cei aproape 300 de gimnaști și gimnaste, luând deja… drumul sălii de antrenament pentru a intra cât mai rapid în atmosfera de concurs, cu sesiuni de pregătire și acomodare și dimineață, și după-amiază.
Se află aici, desigur, și reprezentanții noștri: Diana Bulimar, Andreea Munteanu, Laura Jurca, Andreea Iridon (antrenori Lucian Sandu, Adela Popa, Ioan Coroiu), precum și Cristian Bățagă, Marius Berbecar, Vlad Cotuna, Andrei Muntean, Daniel Rădeanu, Andrei Ursache (antrenori Ioan Suciu, Ștefan Gall, Vasile Vug)
Sunt așteptați, mai exact 167 de gimnaști și 122 de gimnaste care, de miercuri, 15 aprilie, vor începe asaltul podiumurilor, ediția de la Montpellier, din acest an, fiind una individuală, numai cu concurs pentru individual compus și aparate.
[ Citeste mai mult ]


ECHIPELE ROMÂNIEI PENTRU CAMPIONATELE EUROPENE

În cursul zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2015, cu o cursă Air France, la ora 11.55, loturile României (feminin și masculin) vor pleca spre Montpellier (Franța), în vederea participării la cea de a 6-a ediție a Campionatelor Europene individuale, care vor avea loc în perioada 15 – 19 aprilie 2015, în Park&Suites Arena din localitate.
Vor face deplasarea:

FEMININ

Diana Bulimar, Laura Jurca, Andreea Iridon, Andreea Munteanu
Antrenori: Lucian Sandu, Ioan Coroiu, Adela Popa

MASCULIN

Cristian Bățagă, Marius Berbecar, Vlad Cotuna, Andrei Muntean, Andrei Ursache, Daniel Rădeanu
Antrenori: Ioan Suciu, Ștefan Gall, Vasile Vug

Staff medical: dr. Cristian Stoiciu, Florin Aștefanei, Răzvan Spirescu
Arbitri: Dan Grecu, Eugen Cătean, Gabriela Robu, Angela Cacoveanu. Arbitru UEG, în Juriul superior – Anca Grigoraș.
Șef Delegație – Adrian Stoica, președinte F.R.G.
[ Citeste mai mult ]




Pagina 51 din 171« Prima...1020304950515253607080...Ultima »