








La Ponta Delgado (Portugalia) s-a desfășurat ultima etapă a Cupei Mondiale, etapă care a stabilit și clasamentul final al Cupei Mondiale FIG 2014, în ambele ierarhii specialiștii gimnasticii aerobice românești aflându-se în frunte. După succesele înregistrate în etapele de la Tokyo și Borovets, circuitul Cupei Mondiale a programat runda de la Ponta Delgado, din Azore, un nou și important test din mai multe puncte de vedere – de la desemnarea noilor învingători în FIG Cupa Mondială, până la pregătirea Campionatului Mondial de la Cancun (Mexic), care va avea loc peste o lună -, gimnaștii noștri fiind din nou printre cei mai buni, Anca Surdu, Andreea Bogati, Corina Constantin impunându-se la trio, pe podium urcând, de asemenea, și la individual feminin prin Oana Constantin (locul 2) și Bianca Becze (locul 3), precum și la perechi, poziția secundă, cu Bianca Becze și Marius Petruse, astfel că gimnaștii noștri au câștigat și Trofeele Cupei Mondiale 2014 la individual feminin (Oana Constantin), perechi (Marius Petruse, Bianca Becze) și trio (Corina Constantin, Andreea Bogati, Anca Surdu).
[ Citeste mai mult ]
Larisa Iordache a fost aleasă ”Miss Campionat European 2014” de către ziariștii și specialiștii prezenți la Sofia, pentru eleganța evoluțiilor, pentru prestanța și atitudinea în timpul concursului. Voturi au mai primit, de asemenea, Vanessa Ferrari (Italia), Guilia Steingruber (Elveția), Claire Martin (Franța), Aliya Mustafina (Rusia) și Catherine Lyons (M. Britanie).
”Sunt surprinsă și foarte fericită că am primit această recunoaștere. Nu mă așteptam! Pentru mine cel mai important lucru a fost concursul. Acum sunt onorată a fi Miss Campionatul European – cât de frumos! “. (Em.F.)
Foto: Laura CRISTACHE – Sofia
Ultima finală a celei de a 30-a ediții a Campionatelor Europene feminine – solul. În ordinea intrării în concurs: Diana Bulimar (România) 14.400 (5.8 / 8.600), Marta Pihan Kulesza (Polonia) 14.400 (6.00 / 8.400), Claudia Fragapane (M. Britanie) 14.133 (6.0 / 8.133), Roxana Popa Nedelcu (Spania) 14.191 (5.8 / 8.391), Larisa Iordache (România) 14.800 (6.1 / 8.700), Giulia Steingruber (Elveția) 14.500 (6.1 / 8.400), Vanessa Ferrari (Italia) 14.800 (6.3 / 8.500), Alla Sosnitskaya (Rusia) 14.266 (5.7 / 8.566). Campioane (la egalitate) – LARISA IORDACHE și Vanessa Ferrari, bronz – Giulia Steingruber. Locul 4 – Diana Bulimar.
Al treilea aparat – bârna, așteptat cu mult interes, având în vedere valoarea participantelor. Au fost în concurs: Giulia Steingruber (Elveția) 13.200 (5.9 / 7.833), Marta Pihan-Kulesza (Polonia) 13.733 (5.9 / 7.833), Aliya Mustafina (Rusia) 14.733 (6.0 / 8.733), Maria Kharenkova (Rusia) 14.933 (6.4 / 8.533), Larisa Iordache (România) 14.800 (6.4 / 8.400), Vanessa Ferrari (Italia) 14.133 (5.7 / 8.433), Rebecca Downie (M. Britanie) 14.366 (5.9 / 8.466) , Claire Martin (Franța) 13.366 (5.8 / 7.556) . Campioană – Maria Kharenkova, argint – LARISA IORDACHE, bronz – Aliya Mustafina
Cea de a doua finală – paralele. Au fost în concurs: Larisa Iordache (România) 14.533 (6.0 / 8.533), Rebecca Tunney (M. Britanie) 14.933 (6.6 / 8.333), Daria Spiridonova (Rusia) 14.966 (6.4 / 8.566), Kim Bui (Germania) 14.400 (6.0 / 8.400), Roxana Popa Nedelcu (Spania) 14.266 (6.2 / 8.066), Aliya Mustafina (Rusia) 15.266 (6.3 / 8.966), Rebecca Downie (M. Britanie) 15.500 (6.6 / 8.900), Sophie Scheder (Germania) 14.733 (6.4 / 8.333). Campioană – Rebecca Downie, argint – Aliya Mustafina, bronz – Daria Spiridonova. Locul – 6: Larisa Iordache
Prima finală a celei de a 30-a ediții a Campionatelor Europene feminine, în concurs senioarele la sărituri. Fiecare gimnastă execută câte două. În ordinea de start: Alla Sosnitskaya (Rusia) 14.449, Giulia Steingruber (Elveția) 14.466, Noemi Makra (Ungaria) 13.362, Claudia Fragapane (M. Britanie) 14.333, Janine Berger (Germania) 14.399, Larisa Iordache (România) 14.533 (S. 1 – 14.866 / 5.8 / 9.066; S. 2 – 14.200 / 5.2 / 9.000), Anna Pavlova (Azerbaijan) 14.583, Kim Bui (Germania) 13.916. Campioană – Giulia Steingruber, argint – Anna Pavlova, bronz – LARISA IORDACHE
Ultima zi a celei de a 30-a ediții a Campionatelor Europene feminine are în program finalele pe aparate, cu Larisa Iordache integralistă, în timp ce Diana Bulimar va evolua doar la sol. Primul aparat, săriturile, Alla Sosnitskaya (Rusia), Giulia Steingruber (Elveția), Noemi Makra (Ungaria), Claudia Fragapane (M. Britanie), Janine Berger (Germania), Larisa Iordache (România), Anna Pavlova (Azerbaijan) și Kim Bui (Germania).
Sofia, 18 mai 2014. Corespondență specială de la EMANUEL FÂNTÂNEANU. Fotografii: Laura CRISTACHE
Junioarele și-au încheiat evoluțiile în cadrul Campionatelor Europene, desfășurate în ”Armeec Sport Arena” din Capitala, în palmaresul general figurând patru medalii de argint – LAURA JURCA (individual compus, sărituri) și ANDREEA IRIDON (bârnă, sol) – și una de bronz – ECHIPA ROMÂNIEI (Laura Jurca, Andreea Iridon, Anda Butuc, Andra Soica, Andreea Ciurusniuc), în ”umbra” gimnastelor aflându-se antrenorii Cristian Moldovan, Lăcrămioara Moldovan și Adela Popa, cu merite incontestabile în realizarea acestor performanțe care situează România pe primele poziții în ierarhia pe națiuni.
[ Citeste mai mult ]
Sofia, 18 mai 2014. Ultima finală a Campionatului European al junioarelor – solul. În concurs, Laura Jurca – prima pe linia de start, și Andreea Iridon – a patra. Conform ordinei de start: Laura Jurca (România) 13.633 (5.5 / 8233), Axelle Klinkaert (Belgia) 13.366 Catherine Lyons (M. Britanie) 14.033, Andreea Iridon (România) 13.966 (5.3 / 8.666), Chiara Imeraj (Italia 13.700, Seda Tutkhalyan (Rusia) 13.033, Ami Tinkler (M. Britanie) 13.966 (5.4 / 8.556), Anastasiia Dmitrieva (Rusia) 13.500 . Campioană – Catherine Lyons, argint – ANDREEA IRIDON și Amy Tinkler . Locul 5 – Laura Jurca
Sofia, 18 mai 2014. După argintul Laurei Jurca la sărituri, o nouă finală pentru fetele noastre, la bârnă, a patra în concurs Andreea Iridon, iar ultima pe linia de start Anda Butuc, ambele gimnastele având cele mai bune evoluții. Așadar, în ordine: Seda Tutkhalyan (Rusia)13.100, Axelle Klinkaert (Belgia) 12.933, Angelina Melnikova (Rusia) 14.575, Andreea Iridon (România) 14.333 (6.8 / 8.633), Teal Grindle (M. Britanie) 13.733, Tabea Alt (Germania) 14.200, Catherine Lyons (M. Britanie) 13.666, Anda Butuc (România) 13.333 (5.6 / 7.733 / cadere). Campioană – Angelina Melnikova, argint – ANDREEA IRIDON, bronz – Alt Tabea. Locul 6 – Anda Butuc.
S-a încheiat și finala la paralele: 1. Draia Skrypnik (Rusia) 14.833, 2. Angelina Melnikova (Rusia) 14.766, 3. Maike Enderle (Germania) 14.500.