Ţineţi minte această zi: 18 iulie 1976 – ziua în care s-a schimbat istoria gimnasticii!

40 DE ANI DE LA PRIMUL ”PERFECT TEN”

al NADIEI COMĂNECI

…1976. Montreal. Jocurile celei de a XXI-a Olimpiade moderne.
Duminică, 18 iulie. A doua zi a Jocurilor. ”Domul” din Montreal este în fierbere. Spectacolul gimnasticii a atras toate privirile.
O gimnastă în vârstă de 14 de ani, numită NADIA COMĂNECI, și-a făcut prima apariție.  Exercițiul ei la paralele, în acea zi, a fost ”perfect”.
…10.00! Primul 10.00 din istoria olimpică a gimnasticii feminine!
Scria celebra revistă Paris Match: „Nadia, liană şi zefir, spiriduş al palestrei, pană şi suspin, firavă gazelă şi alb porumbel, Nadia eu te salut! Zeus olimpianul te protejează şi tu eşti cea mai strălucitoare între toate flăcările! Aici mă opresc, Pindar însuşi n-ar mai fi găsit metafore! Cei care au văzut o în timpul Jocurilor de la Montreal, zburând de pe o bară pe alta, de pe calul de sărituri pe bârnă, de pe bârnă pe covorul de exerciţii să nu-şi creadă ochilor. Nici efort, nici forţă, ci doar graţie, graţie infinită, cea care cucereşte inimile…La Montreal a fost ca o explozie. A început să plouă cu note de zece şi în faţa acestei perfecţiuni nemaivăzute arbitrii se vor fi înţeles ca pe viitor să elaboreze o nouă scară de notare, a cărei bază să fie nota maximă 15.0
Pe ecran: 1.00!… ?!?

Stupoare, însă! Acest lucru nu este posibil! Încurcătura în care se afla juriul de concurs și organizatorii începea să capete amploare. Una dintre arbitre s-a apropiat de Daniel Baumat, director în cadrul Companiei Omega, care se afla în apropierea mesei juriului de concurs, singurul care putea oferi o soluție salvatoare. “M-a întrebat ce să facă. I-am spus că ar putea să fie puse 1.00 sau 100, dar că nu există nicio posibilitate pentru un 10.00…
Când Nadia Comaneci a văzut scorul afişat a fost total nedumerită. “Știam că nu a fost totul perfect, pentru că am făcut un foarte, foarte mic pas la aterizare, dar nici că am făcut un exercițiu de o asemnea notă”, avea să spună ea mult mai târziu.
Reacţia publicului nu a întârziat. Mai întâi, ca un murmur, confuz, de nedumerire, care a crescut în intensitate și s-a transformat într-o furtună de proteste!
Se anunță la microfon: 10.00! Iar protestele se transformâ într-o furtună de apaluze…
Avea să povestească, după un timp, Daniel Baumat, cel care trebuia să rezolve programarea computerizată: ”Compania Omega, care a avut responsabilitatea realizării afișajului și cronometrajului olimpic încă din 1932, și-a asumat aceeași misiune și pentru ediția din 1976, de la Montreal. Pentru pregătirea programelor necesare, am contactat, înaintea Jocurilor, Comitetul Internațional Olimpic pentru stabilirea detaliilor tehnice în raport cu fiecare disciplină din Program. În ceea ce privește gimnastica, una dintre problemele cu care ne-am confruntat a fost dacă să fie înlocuit sau nu panoul tradițional de afișaj al notei, care arăta doar trei cifre (cum ar fi, să zicem, 9.95), cu unul capabil pentru patru cifre (exemplu: 10.00), variantă considerată de specialiștii elvețieni a fi cea mai bună. Mi s-a spus, «A, 10.00 nu este posibil!»… Concluzia? Am făcut un afișaj cu doar trei cifre…

Indiscutabil, acel ”perfect 10” a transformat-o pe fetița de 14 ani într-un star mondial și a ajutat, de asemenea, ca gimnastica să devină unul dintre cele mai populare sporturi nu numai la nivelul Jocurilor Olimpice. Nadia Comăneci a câştigat demonstrând imposibilul, demonstrând că ”plutește într-un ocean de aer” în exercițiul ei la paralele. Iar faptul că a fost considerat a fi primul scor perfect realizat cu adevărat la Jocurile Olimpice, orice afirmație în acest sens are acoperire la fel de ”perfectă”. Nadia Comăneci a continuat cu aceleași evoluții deosebite, primind încă șase note de 10 la Montreal…
Și elogiile au început să curgă, mai ceva… Niagara.
În al său volum ”Montreal – Olimpiada Nadiei Comăneci”, Romeo Vilara, unul dintre cei mai reputați ziariști sportivi din istoria presei române, scria: „...În legătură cu evoluţia Nadiei o apreciere autorizată, emisă de Arthur Gander (n.n. – la ora Jocurilor, preşedinte al Federaţiei Internaţionale de imnastică): „Nadia este o gimnastă perfectă, un adevărat fenomen, care a meritat pe deplin notele foarte ridicate care i-au fost acordate la paralele şi la bârnă. Ea are o sensibilitate şi o graţie desăvârşite, ca nici o altă gimnastă. Nadia Comăneci reprezintă pentru sportul nostru un foarte mare stimulent“…
Yukio Endo (Japonia), fost campion olimpic şi mondial, antrenorul formaţiei masculine nipone: „Micuţa româncă şi-a prezentat exerciţiul – atât de greu, atât de dificil în compoziţia sa – cu perfecţiune şi simţ artistic, încât am înţeles că marea clipă a gimnasticii trebuie să vină” . . .
Arthur Magakian (Franţa), antrenorul echipei naţionale: „La Olga Korbut existau sclipiri. La Nadia Comăneci expresivitatea este totală, de la început până la sfârşit, cu combinaţii în care amplitudinea şi echilibrul sunt remarcabile. Nu există timpi morţi în înlănţuiri. Pe bârnă, de pildă, Comăneci lansează o veritabilă sfidare a legilor echilibrului. În nici o clipă nu-ţi poţi imagina că ea evoluează pe o suprafaţă cu lăţimea de 10 cm. Acest lucru nu cere doar o pregătire fizică şi psihologică cu mult superioară concepţiilor noastre… Cu Nadia Comăneci gimnastica feminină se apropie tot mai mult de dansul gymnic” . .
Franco Menicheli (Italia), fost campion olimpic şi mondial: „Nadia Comăneci este o gimnastă cum puţine se nasc. Potenţial, poate cuceri totul, iar la paralele inegale este, pur şi simplu, divină. Posedă o siguranţă a execuţiei excepţională şi o maturitate sportivă surprinzătoare pentru o fetiţă de vârsta sa
Ellen Berger (R.D. Germană), şefa brigăzii de arbitre la paralele: „Patru arbitre au acordat nota 10, eu apreciasem 9.90. Ca preşedintă a comisiei trebuie să am o atitudine mai distantă, dar convingerea mea personală este că «verdictul» acordat – nota 10 – este real. Evoluţia Nadiei a fost unică şi de neîntrecut“.
Montreal Matin: „Suntem mândri că aici, la Montreal, s-a înregistrat pentru prima oară acest spectacol de vis al desăvârşirii”.
O Globo: „Nadia Comăneci este la 14 ani cea mai graţioasă şi mai spectaculoasă gimnastă văzută vreodată. Evoluţiile ei au produs extaz în tribune şi au smuls exclamaţii de uimire, iar torentele de aplauze au subliniat fiecare exerciţiu încheiat de Nadia în stilul său inimitabil.”
Stuttgarter Zeitung: „La Montreal a fost depăşită o barieră a sportului – Nadia Comăneci a obţinut calificativul maxim!”.
Reuter: „Românca în vârstă de 14 ani, Nadia Comăneci a fost declarată regină a Jocurilor Olimpice de la Montreal după ce a deposedat de cununa laureaţilor pe gimnastele sovietice Olga Korbut şi Ludmila Turisceva.”
L’Equipe: „Începând de ieri, gimnastica a căpătat o nouă dimensiune prin graţia unei românce de 14 ani, tânăra Nadia Comăneci, care a ajuns la perfecţiune”.

L’Express: „Ea a adus surâsul la Jocuri. Ea este Nadia Comăneci, o româncă de 14 ani şi jumătate, medalie de aur la gimnastică. Uluit şi uşurat, Montrealul a glorificat-o. O dată cu apariţia sa, spectatorii şi telespectatorii au căzut în extaz. Ea şi-a subjugat juriul şi a emoţionat partenerele… Montrealul asistă la înflorirea unei minuni. Mică, subţire, cu un zâmbet poznaş, ea are o graţie şi o cutezanţă uneori surprinzătoare. Nimic nu o miră, nimic nu o emoţionează. Eleganţa, măiestria sa au făcut din ea eroina Jocurilor. Cu Nadia Comăneci, gimnastica olimpică a devenit, pur şi simplu, o artă!”.
Le Nouvel Observateur:Precisă ca un pescăruş, în picaj, uşoară ca un fulg de nea”.
France Presse: „Pentru noi, prima eroină a acestor jocuri va rămâne gimnasta româncă, Nadia Comăneci, „copilul pasăre”, care a reuşit să pună în dificultate până şi computerele cu cele 7 note de 10, premieră absolută şi răsplată a perfecţiunii.”
Associated Press: „Amintirea cea mai trainică ne-a lăsat-o gimnastica şi această zvârlugă de fată din România, Nadia Comăneci, nu mai mare ca o păpuşă, plină de viaţă şi talent, care ne-a cucerit inimile cu farmecul său copilăresc şi cu graţia ei de zână.”
Celebra revista Times: „Ea este perfectă!”…
Iar cele spuse atunci – și nu a fost și nu este totul –, iată la trecerea a patru decenii nu și-au pierdut nicio clipă din adevăr și culoare..

Nadia Comăneci a reușit ceea ce doar Vera Caslavska mai făcuse la Campionatele Mondiale din 1967, de la Tampere, nota 10 în finala de la bârnă și sol. Numai că a făcut-o și mai bine, fiind notată cu 10.00 la majoritatea exercițiilor sale: în Concursul 1 – au fost 3 (paralele impuse și libere, bârnă libere), în Concursul 2 – s-au consemnat 2 (paralele, bârnă), îar în Concursul 3 – a primit încă 2 la aceleași aparate, ceea ce a însemnat că din 16 note posibile, șapte au fost maxime, toate aureolate de dubla din finala de la paralele (20 puncte), ceea ce nimeni nu a mai putut realiza.
Reușita Nadiei Comăneci, sub reflectorul camerelor de luat vederi, indiscutabila posibilitate de propagare instantanee la scară planetară, neputința computerului, ca reflectare a faptului că limita imaginată a valorii nu a putut fi cu adevărat calculată și stabilită, totul îngemănat într-o valoare de simbol, a devenit, pentru sportul mondial, un punct major de referință, urmările sale având reverberații peste timp, depășind valoarea abstractului.
Doar marile gimnaste și gimnaști au putut atinge acest vârf (unii de mai multe ori în aceeași competiție), în această galerie aflându-se și alte reprezentante ale ”școlii românești”, ca solid argument referitor la locul și poziția gimnasticii noastre în lume: Lavinia Agache, Cristina Bontaș, Aurelia Dobre, Emilia Eberle, Gina Gogean, Eugenia Golea, Mirela Pașca, Simona Păuca, Melita Rühn, Daniela Silivaș, Ecaterina Szabo, Camelia Voinea, pentru ca cercul să-l închidă tot la o ediție olimpică, odată cu schimbarea Codului de Punctaj, tot o faimoasă gimnastă a ”școlii românești”, Lavinia Miloșovici, în 1992, la Barcelona, care spunea: ”Sfatul meu pentru cei care doresc să ajungă în partea de sus a topurilor este: încercați să nu vă gândiți la toată munca grea care vă așteaptă…”

Oamenii mă întreabă mereu cum definesc eu perfecțiunea. Le spun că așa ceva nu există. Într-un anumit moment din timp, când aveam 14 ani, am făcut ceva la care nimeni nu se aștepta…”, declara peste ani Nadia Comăneci.

Odată cu schimbarea sistemului de punctaj ”nota 10” a fost scoasă din catalogul gimnasticii, risipindu-se orice brumă de romantism într-o lume a sportului tot mai pragmatică și mai exactă, în care noțiunea de ”perfecțiune”, ca punct de reper pentru sportiv sau simplu spectator, ca orizont de sprijin al aprecierii (uman vorbind), s-a disipat în neant, dar nu și în suflet…

Și rememorând acele clipe nicicând uitate, dimpotrivă, mi-am amintit și cuvintele unei alte mari campioane, nimeni alta decât Aurelia Dobre: ”Cine a gustat din bucuriile marilor succese obținute în bătălia cu cele mai mari gimnaste ale lumii va purta întotdeauna nealterat sentimentul pur al dragostei pentru gimnastică și îi va rămâne devotată toată viața”.

Emanuel FÂNTÂNEANU